mă privești
te încrunți îndelung și pe furiș la mine
chiar de mă întorc
îți simt încă ochiul sfredelindu-mi istoria
de la concepere
la gândul că voi pleca

este un fel de adio
un iz de tristețe ce coboară din creștet
până în tălpi
acea furnicătură a tainei
ce nu se lasă citită decât
după ce te-ai sfințit

mă pătrunzi încet
calculat
cu o aripă în zbor
cu alta legănându-mi șoaptele
și pe tonuri reci
mă deschizi ca pe o carte necitită
nescrisă
neținută vreodată în palmă

tu
cel al cărui ochi
l-ai prins în privirea uitată
pe singura pagină
a două coperți
dintre mine și tine
și privire zburată pe fereastra lumii
pe lună plină
cea nemușcată de nopți