Prin ciobul pustnicei fereastre umblă timp
De mână zboară cu tăcerile din noapte
O stea clipește undeva spre infinit
Jos întunericul domnește peste toate

Scaunul șade lângă masă plictisit
În pat e liniștea furtunilor uscate
Nu doarme nimeni așteptând un răsărit
Absența caută pierdută jumătate

Ziua se crapă în culori de asfințit
În transparență calcă umbrele blazate
Sedimentând un început către sfârșit
Zboară plutind fără portanță-n realitate

Pictează ceața anotimpul veștejit
Frunzele cad peste scrisori imaculate
Gândul șoptește tipărind adăpostit
Așteaptă buzele să tremure furate

Când primăvara încolțește ascuțit
Florile cresc nesăbuite pe sub pleoape
Se-nalță șubred printre vise celuit
Bătăi de inimă rimând desperecheate