Mă simt, și chiar sunt,
de tine din ce în ce mai atașat
(ca un fel de bișon precaut),
deși te privesc și te ascult, egoist,
din ce în ce mai puțin
pentru a nu lăsa
bagatelizării loc de vreo entorsă -
știi cât de tare dor astea.
Cu o ploaie măruntă și întortocheată,
îmi tot scotocești prin buzunare
după perfecțiunea despre care
ți-am spus de nenumărate ori
să n-o cauți la mine -
nu știu pe unde să se fi pierdut,
nici eu nu am găsit-o,
nici n-o mai vreau.