sar măştile în aer, de parcă o dronă stelară s-ar fi hotărât să rămână aici
(în iarba aceasta arsă
pe pământul rămas sterp, de sub deal)
sub orice formă, cu toate piesele la vedere
cineva ţi-a îndepărtat soarele, într-un viitor cu virgulă mobilă
şi ţi-a legat de el un ieri, o coadă, semnul infinitului
ca şi cum soarele tău ar fi doar un zmeu simplu
un zmeu pentru un om nedesăvârşit
ca şi cum n-ai contat niciodată cu adevărat
iar tot pământul tău ar fi fost legat, doar într-o tristeţe a unghiei

***

îmi amintesc, zâmbind, cum m-a învăţat mama
să mă spăl pe ochi în fiecare dimineaţă
să-mi dau cărţile pe faţă
cu mâinile mele bune
de parcă m-ar fi îmboldit să pot râde la soare
toate cărţile mele, cărţile mele de apă
cât să devină un obicei bun pentru un om bun
pe un pământ ce ştie dărui bunătăţi
dar mult mult mai târziu, apoi, ceva s-a întâmplat în aer
după ce a căzut o dronă de aer şi pământul s-a stricat
apoi ceva ce am ales a deschis un drum, bun pentru tălpile mele
bun pentru a îndepărta de mine toţi oamenii închipuiţi
bun pentru a ridica un zmeu cu soare
zmeul tău_zmeul meu

***

ar fi bine să nu ne certăm acum, iubito
ar fi bine să nu ne certăm pe obrajii bunicului
(odinioară ne rugam în fiecare seară ca să creştem
şi aşteptam zâna măseluţă, legând un dinte de clanţa uşii)
doar pentru că EL s-a uitat înlăuntrul tău, la naştere
şi a ridicat acolo un vulcan mic de ciocolată
n-am înţeles niciodată de ce îţi place atât de mult să te cerţi
de ce vrei să ai, neapărat, ultimul cuvânt
când doar toate celelalte cuvinte, cuvintele fără sclipici, ne-ar fi de trebuinţă
şi recunoştinţa ta, ca o bucată de drojdie într-un aluat bun
zâmbeşte şi te bucură, mâine s-ar putea să nu mai fiu