Se-aprinde o magie-n umbra mută,
Când somnul se-ndoaie spre zorii ce vin,
Pe aripi de gând, în noaptea tăcută,
Mă las rătăcit într-un vârtej sublim.

E-o oarbă pornire spre golul deplin,
O goană prin bezna ce piere-n fundal,
Mă simt suspendat într-un hău străin,
Purtat de un val ce nu vine la mal.

Și cad într-un zbor din urmă, subtil,
Spre stânca reală ce-așteaptă cuminte,
Gonit de lumina cu chip de copil,
Pășind peste puntea de visuri trecute.

Dar iată că talpa atinge pământul,
Iar vălul cel negru devine senin,
În calmul din zori se oprește și vântul,
Și-n brațe de veghe, la tine revin.