Când am început, anul acesta, curățenia de vară,
ca de fiecare dată, ne-am împărțit treburile prietenește.
„Eu aleg praful”, și tu, tu ai zâmbit, pentru că praful era mai ieftin.
„Bine, și eu aleg restul”, mi-ai zis, apoi ai plecat pe undeva, pe-afară,
lăsând vântul să șuiere a pagubă
prin ușa întredeschisă.
Și, când pămătuful de praf s-a așezat, firesc, pe rafturile mobilei,
am dat de cutia cu fotografii și m-am oprit.
Te-am strigat în casă, să vii repede, ca la un incendiu

Ne-am luat un pahar de vin și ne-am așezat pe canapea,
picior peste picior,
și am râs cu poftă, răsfoind fotografii alb-negru, așezate alandala,
printre cele color.
Fotografii cu degete-martor pe margini,
fotografii cu rame decupate,
unghiuri nepotrivite, frunți prea înalte,
niște unchi morți între timp,
salate de boeuf pe fețe de masă-nflorate
și cronotop scris cu pix bleumarin: ,, Ne-ptun 1989''
Din unele chiar mirosea vinul de țară prin poză, parcă.
„El e văr de-al doilea cu mine. Uite, era copil și avea degetele așa grase!”
„Îl cunosc, ne-am văzut la o nuntă în ’98 și am făcut și armata împreună, la artilerie grea, pe Șoseaua de Centură, numărul 76.”

Până pe la cinci dimineața, mi-au trecut zeci de salate de boeuf prin fața ochilor, unele ornate cu murături, altele nu.
Uneori am râs zgomotos, alteori doar am zâmbit și rareori am salutat morții.
Fiecare pe-ai lui!
Pe-ai tăi îi știam.
Tu pe-ai mei nu i-ai recunoscut și a tot trebuit să ți-i reamintesc
pe fiecare-n parte.

Părea o cutie mică, dar încăpeau multe poze în ea.
Cred că am răsfoit puțin peste o mie.

Și abia când am ajuns la final,
iubite,
am văzut
că nu era
nicio
poză
cu
noi.