În mine-s mulți, mulți porumbei
Și zboară cerul printre ei.

O aripă dacă întind
Și infinitul îl surprind.

Când peste lume tun și fulger,
Din prapore de nor mai sânger.

Acu-s, pe ceru-n lung plecat
Cu porumbeii la arat.

Și vor eter ca să se-mbete,
De zei nu se mai tem, li-i sete.

Le dau abis cu gust sălciu,
Răsună cerul de un chiu.

Un porumbel aleargă luna
Să-i ciugule din ochi lumina.

Alți vor să guste din luceferi,
Cât sunt sub vraja vremii teferi.

Când infinit le dau un strop,
Îmi cad, în poezie, trop.

Ah, stol zălud de 'naripate,
Să-mi vii acasă, că-s pe moarte!