În fiecare zi ne anulăm destinul cu o simplă șovăire,
Și din priviri abstracte transcendem viitorul,
Lăsând o ezitare să stingă-o amăgire,
În timp ce peste clipe se-așterne, greu, decorul.

Pășim pe punți de gheață cu tălpile rănite,
Ne sperie lumina din zarea ce se-arată,
Și adunăm în palme doar visuri rătăcite,
Pe care nicio viață nu le mai întoarce-odată.

Suntem captivii reci ai propriei temeri mute,
Când frica de-a alege ne ține ancorați,
Rămân în urmă drumuri și porți necunoscute,
Iar noi trecem prin lume străini și izolați.