Când mă voi rupe de soare,

de flori

și de oameni,

Oare voi mai putea sta la sfat

cu tine,

sufletul meu?



De-aș ști că poți urma

trupul prăvălit,

nu m-ar speria lipsa lor.

Aș sta în veșnicie rotindu-mi

gândurile.

Din când în când le-aș trimite

ca pe niște fluturi

să mai vadă soarele,

florile,

oamenii.