Suntem copiii unui Dumnezeu sărac,
Pe care îl invocăm abstract în nopțile damnate,
Dar legile din urmă astăzi se desfac,
Călcând în picioare dogme uitate!

Nu mai cerșim. Lovim! Nu mai tăcem.
Zdrobit e altarul din genunchi și fier,
În loc de rugăciuni, urlăm și blestemăm,
Și dăm cu pumnul în bucăți de cer.

Ardem iluzii. Focul e pe străzi.
Voi vreți cenușă? Sânge o să aveți!
Nu suntem sclavi în sfintele dovezi,
Ci fiare vii în haine de poeți!

Nu ne mai pasă de osândă sau păcat,
Din iadul vostru am făcut un steag,
Din cerul mut și gol am evadat,
Și am lăsat și templul în paragină, în prag.