Fata verde vroia să fie protejată,

De rinoceri mereu era rănită și alungată,

Lupii o iubeau sub clar de lună, și iată

Cum s-a întors în fruntea haitei îndată...


Cea mai bună poezie s-a născut din durere,

Cea mai bună melodie s-a născut din tăcere,

Prea mult din fiecare, prea mult și nu oricare,

Nimeni nu a ajutat la a ei cicatrizare...


Și totuși... și totuși, problemele ei la tine,

Și iarăși, și iarăși un rinocer, ține-te bine!

Și până la urmă cel ce a rănit-o după cortine

A pierdut bătălia, fiindcă ai tu rime mai bune...