Cea dintâi și mai prețioasă armă
În lupta cu lumea este trupul.

Iar, în trup, arma perfectă,
E mintea cu care își înțelege
Și-și retrăiește fiecare secundă.

Tânără, carnea lui, e coardă de arc
Și, mai târziu, amintire a întinderii ei,
Pentru ca, în cele din urmă, să fie raza
Unde incumbă întregul fiecărei idei.

De aceea, cea mai prețioasă armă
Devine trupul împodobit cu temei.

Imaginați-vă, cum v-ați privi noaptea
Lipsiți de strălucirea stelelor
Și a intestinelor lunii
Din interiorul ei?