De fiece dată în care
Decidem date primordiale
Ce, pentru fiecare, constituie
Axa universului care ne bântuie,
În această dată realizăm că
Fiece pas pășit pe cale
Nu e o întâmplare.

Pentru că altcineva, înainte,
L-a mai pășit ca pe o literă care
Aparține sine die acelorași
Mereu rostite, memorate,
rescrise vechi cuvinte.

Astfel știm că a înnoda
Am învățat de la paseri
Ce își agață de ram
Cu spice cuibul
Ca pe o casă.

Iar a alerga pentru a prinde
Prada care ne-a crescut în minte
Nu este altceva decât dorința
De a ne astâmpăra foamea
Și setea din care, în carne,
Ca-n piept zvâcnește
Din inimi ființa.

Și, tot astfel, știm că la vânătoare
Gonacii sunt aceia care adună
Vânatul urmat să fie răpus
De căutarea care îi mână.

Sau știm cum că cerul este plin
De întuneric și de tot atâtea lumini
Pe care le rostogolește prin ochi
Cum în sine ar purta întregi
Goluri pline ale altor goluri
Adăugate interminabil
Din căderi de stropi.