Mă retrag din spațiul dintre noi
nu din puțin, ci din belșug de umbră,
să-mi regăsesc în propria-mi penumbră
un miez intact, neîmpărțit la doi.

​E-o absență ce nu taie, ci așează,
un exil tăcut în propriul meu regat,
unde gândul necheltuit se luminează
și timpul se întoarce din neant.

​Te reneg rece, fără milă sau dor,
îmi smulg din tine tot ce ți-am cedat.
Aleg să fiu propriul meu dictator,
decât o anexă în trecutul tău uitat.