Ce-ar fi să nu spunem nimic,
Să fie liniște deplină,
Cu ochii mari sub luna plină
Să ne uităm spre Carul Mic,

Marea să fie la-ndemână,
Mută și ea, măcar o dată,
Încet, sub luna împăiată,
Să-mi cauți mâna cu o mână,

Iar cu cealaltă să-mi prinzi părul,
Să-l tragi ușor... dar ferm spre spate,
Să mă cuprinzi cu voluptate,
Să-mi taci în plete adevărul...

Să mă îngropi, în întuneric,
La pieptul tău de piatră moale,
Să-mi chinui șoldurile goale
Sub luna luminând feeric.

Și să ne dăm drept dispăruți,
Pierduți adânc în noaptea clară,
Marea de tot să tacă iară,
Și foarte-ncet... să mă săruți...