Cântam la vioară
Și nu cântam cântecul meu,
Ci doar acompaniam ziua
Cum seara al ei antreu.

Ca și cum în mine visează
Să crească un zeu.

Iar în timp ce cântam la vioară,
În spatele meu, pe perete,
Se înălțau din mine
Înaripate egrete.

Pentru cei ce mă priveau
Păreau că îmi cresc umbre
Din carnea ce, ca un felcer,
De oase o despărțeam
Cu tăieturi scurte.

Niciodată, însă, în inima mea,
Nu mi-a pulsat din sângele lor,
Câtuși de puțin, ritm de stea
Să îl simt viu pe interior.

Pentru că, în privirea acelora care
Văd cum încântată în seară
Și înaripată cu îngerești
Umbre din umbre
Din cânt de vioară
Pentru mine nu eram
Ceea ce văd ei, ci o imagine
A ceea ce urmează să fiu când,
Împreună, eu și cu vioara,
Deveneam tremurând
Vechiul nou cânt...

Umbre care pe perete sunt
Părți din interiorul arhitecturii
Întunericului și al luminii unde,
Din trupul viorii crescând,
Acompaniază aleatoriu
Ceea ce văd ceia care
Mă ascultă cântând.