Suntem dușmanii propriilor egouri
Și ne luptăm necontenit,
Prin demonstrații și iluzii,
Că viața noastră-i un tumult pornit.

Din prea mulți idoli și confuzii.
Ne amăgește lenea unei parveniri,
Săpăm în lut după un aur fals
Și rătăcim prin mii de căutări,

Pierzând al inimii curat și simplu vals.
Suntem actori pe scene de nisip,
Purtăm măști grele, strâmte și de fier,
Căutăm sensul pe un palid chip,

Dar uităm adesea să privim spre cer.
Iar timpul trece, mut și neiertător,
Culege pașii noștri rând pe rând,
Lăsând în urmă doar un slab decor
Și-un ego stins, în praf necuvântător.