Când am fost întrebat pentru prima oară
De cel căreia i-am cerut să închidă ușa
Prin care a intrat în interior din afară
Am înțeles că închiderea nu este
Despre ușa care separă.

Pentru că ușa, atunci când este închisă,
Închide pe cel care îi trece pragul
Atât în ceea ce iară îl cuprinde
Cât și de ceea ce-l desprinde
Din pasul pășit ultima oară.

Astfel, am aflat că ușa nu poate fi închisă
Pe jumătate, pe sfert sau numai așa,
Ca și cum ar mai rămâne ceva
Dincolo de închiderea
Care o definea...

Când am fost întrebat cum să fie închisă ușa
Prin care cel care intrând din afară venea
Am descoperit faptul că în înăuntru
Și în afară, fără ușă, este un tot,
Un întreg, unde e fărâmițată
Mereu în sine închiderea.