Din caierul amintirii
Încerc să prind clipe
Strălucitoare,
Pe care, topindu-le în cristalul
Sufletului,
Să le torn ca pe aur
În miezul cuvintelor.
Dar, orice fac, nu prind
Decât scame,
Iar cuvintele rămân tot goale.

O, Demiurg, coboară-Ți mila sfântă
Spre versul meu pierdut în nopți de gând,
Ascultă dorul care-n piept îmi cântă
Și luminează-mi ochiul cel adânc!

Și iată... ruga-mi împlinești din stele:
Fiorul Tău în versul meu coboară!
Topit-am aur în cuvinte grele,
Iar miezul lor cel sfânt fă-l să răsară!