El avea un trup numai al lui
un limbaj înstăpânit de propria liniște
de parcă aduna în el
toată dragostea din lume

Uneori de bunăvoie_ balcanic din fire
hrănea realitatea într- un rit anume
atins de un extaz erotic
ca de propria identitate

Alteori înregimentat poeziei
sângera cu ochii mei
în brațele mele strânse subversiv
în iubirea asta

lizibil, fascinant devenea fereastră
asupra sensului pentru ceilalți
pentru toți cei ce știu
că sunt închiși în propriul vid

Dealtfel bine camuflat!

Trebuia doar să- i întinzi mâna aia
până la cer
să- i fii lumina vie în care
își rătăcea chipul, dragostea
ce reamintea că suntem singuri

L- am privit o vreme. Cât să încerc să îl uit.
N- am putut!

În farmecul săpăturilor aflasem dragoste.
se cernea ca printr- o pânză de păianjen

Mi- am încetinit mersul
cât să nu- l trezesc din vis

Curgeau dezumanizate litere
cuvinte din mine, înghețau pe buze
Stranii. Letargice.
închideau și deschideau vene în sufletul meu.

Zâmbetul se întorcea din El
la fel de rar ca fericirea

Alteori cu întuneric încercând să-și stăpânească pornirile

Mă mușca de buze!

Nu e real!! îmi spuneam

și glasul din mine îmbrățișa toate femeile trecute prin inima
mintea sa
pe cele fără nume rămase așa
pe cele pe care le- a atins
Dragostea și ea!

Pe cele încă nespuse.Secrete

Chiar pe cele care încă dor..

Serile sculptau până o parte
din mine murea de tot împosibilul
luat în brațe
condamnat să respire
fluid, vital
ca sângele din mine, ce îl locuia

Mă clatin în mijlocul odăii
o ființă dintr- o altă lume
devine atomică
anatomică în locul meu
îmi dârdâie pe genunchi
cu dorință

Simțim înțepături cu aceași voluptate dezmierdările până fierbe sângele în noi

Iar otrava amenință
cu și mai mult nedeslușit și
tărie

M- ai îmbolnăvit de dor
și de Tine
De vorbe și chemări
cu acea dracească luciditate
ce apucă cu mâinile, ceva de neapucat

Iubirea cu tine doare.
Picură în tot trupul
și nu mă pot împotrivi

Când pleci e ca după incendiu
Ca după o boală închipuită de care nu te mai vindeci niciodată

Mi- ai înmuiat oasele
mintea cu ireal
și puțin din relativul lumii

îmi șoptești limpede, cu argumente poetice
suficient de atentă le pot vedea

cum rodesc pe buzele tale