Plimbându-ne semeți măruntaiele fragede, tăinuite sub dantele fine,
Între ramele înguste ale ferestrelor deschise spre străzi mozaicate cu dale de frenezie
Ascultăm ecoul cantabil al gamelor de lut cum ne alunecă-n urechi sub unde line,
Citind în stele mentale semnele unui delir oniric, aureolați în pâlpâiri de euforie.


Și, călăuziți de acele ceasornicului ticăind neostenite secundele ce tot preumblă spre ora amintirilor
Rămânem naufragiați, cu luntrea inimii răpusă
în ștreangul vălurat din marea-ndrăgostirilor.
Lăsăm ușa sufletului crăpată, ca printre ruinele sentimentale să ne rămână vie speranța
Cu a cărei nuanță pală zugrăvim tot mai stângaci marea capodoperă intitulată: ,,VIAȚA”.