Pregăteam arsenicul rodnic
și-aud două-trei bătăi la ușa mea:
Invitați neașteptați,
căutând pe nepusă masă
să intre la mine-n casă.
Bine au și venit!
Zero plocoane, credeam,
asta-mi mai lipsea,
și-i scăpă unuia pe podeaua frântă
o scrisoare nesemnată;
nu se aplecă s-o ridice,
ca și cum era menită să pice.
Îmi șopti:
„Nu ești pregătită”.
Și, ieșind în ploaia poluată,
coborând spre râu, stropind fața întunecată a apei,
pe măsură ce se îndepărta,
auzindu-l înălțându-se,
noaptea îl găzdui râzând.

Ceasul de bucătărie bătea 00:33, jar în vatra purpurie;
Individul rămas îmi ceruse un pahar, apă cu bule,
și niște cuișoare pentru o durere de dinte.
Casa era măturată violent de tăceri,
totuși vizitatorul era tratat onorabil
după părerea mea, deși nu prea vorbeam.
Îl întrebasem dacă s-a pierdut;
mi-a răspuns un categoric « nu »
și mi-a dat o cărticică, „Acatistul unui Sfânt”:
„spală tot noroiul din trupul ostenit”;
aproape că l-am și crezut.
Își băuse paharul încetuț, pe masă lăsând doar biletul,
și s-a ridicat, gata de plecare, spunând:
Drumul duce-n jos la vale
de la ușa ta-ncepând,
focul, cina, glasuri dulci,
mai o noapte și te duci!