și totuși Tu

gândul pe care îl trag adânc în piept
timpul meu cel mai de preț
miroși a speranță
a cer care mângâie drumul închis

oferi orizontul
și el e depărtarea asta
ce insistă sub propria voluptate
în sens, obiceiuri
imperceptibil de aproape
de frumos
în mine

nu iei din om, oricine poate
Tu, așezi în el
și ne mai naștem o dată

iar tot ce a fost rană până la tine
acum e Lumină

ai sânge
drumuri ce mă locuiesc secondate
de candoare
și o inimă ce veghează
în vers
patrulează printre oameni
nemurirea

vom fi acolo unde nu știm să murim
aceeași sămânță

destinația unui cuvânt eșuat
de bunul tău gust
al drumului ce ne- a fost scris
în palmă

și acum, Uite!
ne e Acasă!