îmi spui că așa a fost să fie,
amestecând dorințe și temeri
într-un vârtej al destinului
pentru a găsi o ușă ce nu ți-ar strivi conștiința

numai că filosofările despre destin
apar adesea mai mult din remușcări
decât din setea de a înțelege.
te-ascult ca și altădată,
iar între timp nu-mi pot dezlipi gândul
de la mișcarea nisipului –
o vreme pare să nu schimbe nimic,
apoi îți cuprinde gleznele, genunchii, umerii

Și vorbele tale
înalță dune în jurul meu.
de-aceea, ascultându-te,
mă depărtez.