Cu tâmplă-mi fervidă pirotind pe umărul algid al cerului hiemal
Elogiez aripile de înger argintate ce alunecă de pe bolta înaltului diafan,
Sărutând țesătura cu șuvițe de borangic a unui pământ profan,
Voalându-i laicitatea derizorie într-un giulgiu originar, sacral.
Un iz odorifer, ca de tămâie, întrepătrunde văzduhul
Mânjit de negura caselor somptuoase fumegând a păcate.
Clopote arămite bat în aștrii să vestească Crăciunul.
Muritori deșteptați își evocă la viață sufletele culcate.