Ușa a rămas întredeschisă,
ca o minciună care încă speră
să fie crezută.
Pe masă, un pahar
plin pe jumătate cu septembrie.
Ea a plecat fără să închidă lumina.
Telefonul nu sună.
Tăcerea are și ea un număr
pe care nu-l mai formează nimeni.
În oglindă, încă aștept.
Chipul, mi-l mângâie
doar lumina aprinsă din camera cealaltă.
O fisură.
A rămas o fisură
acolo unde, cândva,
îmi spuneam că sunt întreg.