Visele mele mă arată ca pe o nebună,
Mereu cosmonaută în drumul către lună,
Colegii navei mi-au pus gând rău, și în furtună
Vor să mă lase singură, să mor pe lună,


Dar ce să vezi, cu cât mă apropii mai mult de lună,
Simt razele soarelui cum mă cuprind, devin cu mine una,
Se-ntamplă tragedia, se termină comedia, începe furtuna,
Și-n peisajul selenar, rămân singură, din nou, pe lună...

Las urme, las semne, cicatrici ca niște cratere, în umbră,
Doar doar mă găsește cineva, să mă facă să reintru-n atmosferă
Strălucind așa cum pe pământ nu m-au lăsat, și-n poezie sfera
Din inima mea explodează, lăsându-i în urmă, unde-a mușcat vipera
de Lilith...