Războiul mondial din interiorul meu – bipoem


Dragostea, între două ziduri foarte apropiate unul de celălalt,
se sufocă, iubirea feminină are gleznele subțiri.
Migrenele sentimentelor nu se pot trata cu analgezice,
războaiele pornesc de la craniile încărcate cu praf de pușcă.

Moartea și iubirea atacă de obicei seara, cu lampa stinsă.
Raiul Sexual se termină când ejaculează mușchii coapselor.
Atunci se deschid timpanele și brațele încleștate sforăie,
ca și când fiarele din vene ar fi fost neutralizate.

Agresiunea sufletelor părea un joc, afară din ființă.
La început se loveau ca în copilărie cu pernele moi,
apoi dragostea apuca bâte, pietre, săbii și bolovani,
de parcă sergentul de serviciu al inimii ar fi sunat alarma.

I s-a părut că aportează prea mult și a ieșit la fereastră,
interiorul ființei ei se constituia deja în zvâcniri.
Nervii își udaseră încă de seara neuronii agresivi în glastră,
să fie apți a doua zi, pentru viitoarele noastre ciocniri.

Ne iubeam ca pe timp de război, alarma se dădea de obicei seara,
când trebuia să împărțim aceeași pernă și același pat.
Atunci i se topea dragostei noastre în ureche ceara
și auzea cum sentimentele noastre, în loc să se iubească, se bat.

La început se loveau ca în copilărie cu pernele moi,
apoi sufletele apucau bâte, pietre, săbii și bolovani.
După miezul nopții intram cu tancurile în luptă amândoi,
de parcă am fi fost două regimente de bețivani.