Ceea ce a murit călcat în picioarele tale
avea trupul meu.
Ducând lumina sub braț,
ai tresărit la sfântul îmbrăcat în negru.
De câte ori te văd
cu trecutul în brațe,
plâng.
Sunt un balon translucid
și tu umbli cu mâna prin el.
Nu știu de ce vii și revii
încălțată cu aceiași bocanci largi.
Când ai plecat,
țin minte,
eu nu mai făceam parte din tine
și lumina avea forma unei străzi,
așa o vedeam eu.
Putea fi orice,
lumina are uneori forma unui cal,
dar și caii mor.
În contururi,
pe șinele rele,
pășeau în urmă tramvaiele.
Eu eram tot acolo
unde mă lăsaseși,
și pentru că nu aveai dor de Coca-Cola
ți-am întors spatele.