mi s-a înecat aparatul de pirogravură
în mlaștina iluziilor pierdute...
îmi caut linii perfecte prin placaj
doar un exercițiu de greșeli santinelă,
nicio umbră nu cade bine...
poate dacă aș memora pozele
în tehnica litografiei, nu în videoclipuri,
atunci aș avea liniile clare...
(Liniile-șine de sens către lumina de la capăt.)
(Capătul erorilor este în altă lume.)
dar editez aceiași vorbă de mi s-au ofilit
difuzoarele în bucătăria dezordonată,
mă caută liniștea cu pastile în ochi
placaje mutilate de un vis mut,
degete arse de linii greșite pe lemn,
o vorbă se tot repetă ca un monolog
sorbind din ceașca englezească de five o'clock

- toți avem Zenobia noastră lirică -

doar că durerea nu se trăiește la fel,
cu liniile din palmă nu faci pirogravură,
linogravură sau xilogravură - capodoperă...
faci doar un șervețel mototolit de emoții
de care mai bine te-ai lipsi în oficiu
nu te șterge pe buze de lacrimi cu faimă!
nu ai să auzi niciodată clinchetul la timp,
vei rămâne în reel ca o amintire străină și stranie,
drept umbra care nu i-a umbrit...
o să fii - miroase a adolescență pierdută în disonanță -
îți va fumega vârful pirogravorului emo
înțepat de hipersentimentalism urban de garsonieră,
cioburi de iubite și iubiți se vor da la ceașca ta...
cuvintele acelea se vor auzi ciudat de necunoscute
și poeziile de amor înserat se vor calcina
ca niște poze căzute sub linia pirogravurii.
așa noua direcție a devenirii tale
va trasa încă o alee de frunze moarte
prin parc, în zorii reci de noiembrie...
ușor se va ridica lumina din orizontul înroșit,
vor prinde contur coroana copacilor,
băncile se vor umple de rouă și frig
o nouă zi dăruită de la Dumnezeu...