Dă-mi paltonul tău
să-mi port inima,
așa cum mi-ai purtat-o tu,
mamă.

Dă-mi și încălțările,
să nu-mi julesc picioarele,
când nu voi mai avea
ca destinație
sufletul
să-mi poarte pașii.

Dă-mi lacrimile,
să-mi fie apă.

Apoi,
îmbracă soarele,
să fiu sigură
că te văd
ori de câte ori
genunchii mei
șoptesc o rugăciune.