care sã mintã cu seninãtate
încât deformeazã sufletele
pare prea suspectã de goliciune
precum o luminã galbenã
cu pretenţie de curcubeu

pe strãzi nu mai zãresc oameni
ci doar picturi
cu tendinţe de icoanizare
încât nu mai ştiu
dacã sã le admir chipul zugrãvit
sau doar sã îngenunchez
pânã toate minunile se vor descuamna
la prima crizã de acid hialuronic

când vine vorba de frumuseţea asta
cumva de plastic
îmi permit sã fiu prost
mai bine zis
sã uit cã dincolo de acest frumos
se ascund multe hibe hidoase
iar cât priveşte prostia în sine
chiar nu are nimic cool
dar le poate da senzaţia
cã nimic şi nimeni
nu e mai presus
încât lumea devine un loc comun
unde indivizii se robotizeazã
iar lobotomiile devin inutile

pânã şi florile vor creşte egal
tãiate la milimetru
precum gazoanele de lux
doar cerul
în devãlmãşia lui
nu vrea sã se aclimatizeze
la monotonia terestrã
aici unde nici fluturii
nu se mai transformã
şi mor direct pe flori
ca o mascã veselã
pe toatã imensitatea asta polimerizatã