Când frigul se așază iar
pe geamul meu, spre înserat,
în suflet parcă-i mai ușor
să simt ce timpul n-a uitat.

Privesc afară și, din nou,
mă poartă gândul înapoi,
spre zile calde, fără ploi,
spre clipe care-au fost doar noi.

Și fără să-mi dau seama, iar,
simt fluturi cum îmi trec prin piept,
căci vremea asta, an de an,
trezește tot ce încă-aștept.

Un vânt, o ploaie,-un cer senin
îmi amintesc de-un alt trecut,
de cât de cald putea să fie
un timp pe care l-am pierdut.

Iar 20 stă, undeva,
ca o dată scrisă-n gând,
un număr simplu, dar în el
încă mai simt ceva arzând.

Nu spun de ce, nu spun cumva
ce se ascunde-n cifra asta,
dar când o văd, parcă din nou
se luminează vremea noastră.

Și poate-i doar o amintire
ce vine când afară-i frig,
dar sunt momente care-n suflet
nu pleacă, orice-ar fi să fie.

Aș vrea să pot privi senin
cum toamna trece și se duce,
dar uneori un simplu vânt
mă face iar să-mi fie dulce.

Și dacă mâine va fi cald,
poate că dorul va tăcea,
dar astăzi, când e frig afară,
mi-e dor de tot ce-a fost cândva.