port cu mine un copil din flori
sprijinit de un vas, ritualic
de plumb
scrijelit cu o sabie
parcă în ciuda necuvintelor
sau legământului de a te iubi, în alb, cu toate amintirile tale
ce-ar fi dacă în fiecare zi m-ai uita
la rădăcina dorinţelor
ridicată dintr-un inel, sau nevoie de împlinire
din gândul cel mai întunecat
al mândriei tale
vasul din care urcă un abur lăptos
pe o funie cu multe noduri
în mine visează un cocor bătrân, că suntem
atunci când ne ţinem unul altuia
în palme echilibrul fugar
lumina, decojită până la iubire
ce poartă între noi o pungă cu pulbere
când raiul mi-a coborât într-un lăuntric dezgust
şi nu te mai pot răsfăţa, iubito
de vreme ce iepurii tăi mici îmi rod falangele cuvintelor
deschide-mă, Doamne, cuib între spini
****