Sub humă densă te zbați să înflorești,
Cu seva fractă-n tine o dospești,
Ți-e trupul nins de ploi cu gust amar,
Sub cerul mut, funebru și avar.

Petalele-ți poartă mucegai sever,
Ca un sigiliu stins pe trup efemer,
În nervuri plânge-un psalm crepuscular,
Strivit de-un vânt eretic și hoinar.

Ești vlăguită psihic, translucidă,
O candelă sub ploaie, palidă și timidă,
Și tot ce vrei e-un strop de reînviere,
O metanoia blândă, o rescriere.

Dar sub vestmântul putred, sepulcral,
Respiră-un germen sacru, ancestral,
Ce-ți crește-n piept, tăcut și temerar,
Șoptind că vei renaște
mai pură, mai clar.