când ne-a fost dat să ne regăsim, amândoi eram aplecaţi
în muşchiul otrăvit, atât de împliniţi
peste fiinţa lucrurilor mici
amândoi căzuţi, cu tot cu aripi, din cuvânt
din partea de sus a clipei ratate
sprijinită de cele patru orgi
şi am început să înălţăm turnuri
din brânză veche, stoarsă din bucla zilei
dintr-un târziu când m-am simţit întreg şi fără tine
şi fără toate fricile mele
în ceasul lupului alb
de atunci învăţ să alunec
până deprinzi tu unduirea, pe îndelete
pierdută în rotunjimea degustătorului de vin
jinduind, în secret, la porţia ta de iubire
apoi cealaltă femeie mi-a trecut, înaltă, argint viu
şi mi-a dat aceeaşi cană, ce leagă
destinului bun momentele mici
lucrurile între ele
apoi am ales, pur şi simplu, am ales
şi m-am rupt de întunericul ochilor ei
apoi mi-am dezlegat femeia, să meargă singură pe câmp
cât să pot opri alaiul cifrei exacte
până la echinocţiu
*****