Lumina din mine mă cheamă la rezistență,
Văd lumea lor surpându-se căci nu are esență,
Ei m-au subestimat, ei n-au înțeles a mea chintesență,
Mă lupt mereu și hipnotizez animalele cu-a mea ființă,

Doar ca să mă întorc la calm și armonie în furtună,
Și știu că, fiind copil, când îmbrățișam un șarpe de pe lună,
Mă simțeam mai fericită, când cobora în curte și nu eram nebună,
Eu hipnotizasem reni, cerbi, și șerpi verzi imensi sub a lunii cunună...

Asta e puterea mea cea mai mare, hipnotizez
Fără s-aștept putere în schimb, doar să vibrez
În armonie, iar vrăjitorul nu-nțelege, crede că eu creez
Doar ca să-i salvez pielea, dar iată că eu îl trădez

Fiindcă asta mi-e destinul, să vibrez prin ce creez,
Și pe tine, Călărețule, îmi place cel mai mult să te hipnotizez,
Fiindcă știu că la final ca în vise pe tine o să te îmbrățișez,
TU, șarpe de jad, care mă faci să las pielea veche să mă regenerez...