Philippidice lebede astrale
prin norii albi plutind în zbor invers
A existat cândva în locul acesta
o ultimă imagine pierdută-n Univers
Unde sunt gingașele flori din primăveri
și zilele în care vântul lin colindă
peste culoarea toamnei
nespusă în vreo limbă?
Parcă a fost ieri
Cand se rotea privirea!
Unde sunt verile cu râul și pădurea
Lanul de grâu cu macii roșii
Și cimitirul cu strămoșii?
Și satul meu arhaic printre coline verzi
Cu ierni purificatoare de albul din zăpezi?
Unde sunt oamenii și ființele plăpânde?
Se tânguie-ntrebarea dar nimeni nu răspunde
NIci norii nu mai sunt, doar strigătul tăcerii
Amăgitoarea speranță a-nvierii!