Sub candela lunii, fantome de gheață,
Toată lumea doarme, nimeni nu-i de față,
Copacii vorbesc în fractali trași de ață,
Și nimeni limbajul lor nu-l mai învață...

Și dacă e încă soare, e datorită mie,
Și dacă încă am emoții, e datorită ție,
Copacii-s de zahăr, și inima-mi învie,
Atunci când mă ții de mână în noaptea târzie...

I-am lăsat să mă rănească, mereu și mereu,
Am reacționat cu plâns în șoapte, că vine Tezeu...
Pe dracu' vine, am cântat în note high, după Orfeu,
Că poate îmblânzește cerberul, dar nu, sunt doar eu...

Cine e acolo când vine noaptea, când nimeni nu mai îmi ia partea?
Dă-o naibii de rimă, nu vezi că degetele lor mai nasc o crimă?
Nu știu câte abuzuri o să pot să mai înghit, cât să mai aștept încă un hit,
În infernul meu cu zero emoții, sunt nebună cyborg cu dinți de cobră, sparg pereții...

Sub candela lunii în Vărsător, iau bărbații la omor,
Sunt la fel de strong ca Meduza, și la radio te vor difuza
Pentru că știu că mă adori, tu veninul mi-l transferi
În portalul cu șapte culori, păzit de trei cerberi...

M-au lăsat singură-n barcă să traversez Stixul c-un vrăjitor,
Am probleme? Da, mi-e dor non-stop de mama când nu-i în decor...
Când e lângă mine, mă face să sufăr atât de-mi vine să mor,
Și tot aștept să mă răpească pe-un cal Călărețul, să simt că zbor...

P.s.: Bun venit în lumea mea: vara scriu de iarnă, iarna de vară...