Mereu dorită, niciodată iubită,
Ca o chemare tăcută, grăbită,
Sunt doar refugiu când noaptea apasă,
Dar niciodată nu-s numită „acasă”

Sunt a doua alegere, umbră străină
O floare ce crește, dar piere-n lumină
Îți dau din lumină și ard neștiută
Dar nu-s niciodată deplin cunoscută

Sunt vitraliu ce-n soare străluce,
Dar primul tău gând niciodată nu duce
Un cântec cerut când tăceri te tot frâng
Dar care dispar când zorii se strâng

Și-n tăcerea grea, ca-ntr-o groapă adâncă,
Mă sting fără glas, dar arzând încă,
O umbră în lume, pe veci pustiită,
Mereu dorită, niciodată iubită.