în vise alb-negru ori multicolore
oricum sunt un condamnat la moarte
unul fãrã niciun drept la apel
nicio instanţã nu mã poate absolvi

între naştere şi executarea pedepsei
locuiesc într-o închisoare
cãreia lumea îi spune trup
atât timp cât sufletul meu
licãreşte prin el

din când în când mã doare
offf
poate durerea ata îmi este beneficã
întru acceptare

cum sã-mi trãiesc zilnic
aşteptarea asta
altfel decât construind aiurea
efemere întrupãri
pe care le conceptualizez
le ofer o noimã
apoi încerc sã clãdesc o scarã
pe care sã-mi înec dorinţa de înalt
asta cu disperarea cã timpul
nu-mi va fi niciodatã deajuns
sã înţeleg eternitatea

iar mã pãtrunde somnul
mã lupt cu vieţile din vis
şi uneori mã trezesc zâmbind
ca şi cum aș fi înviat