ca dupã o implozie controlatã perfect
de un amestec de inteligenţã artificialã
cu puţina minte de ţãran rãmasã vie

detest lumea asta diformã
poate prea coloratã
pentru lipsa mea de noimã
muşc cu sete un colţ din lunã
şi îl ronţãi ca un soricel
în cãutarea cursei

din ce în ce mai liniştit
cad ca într-un coşmar
mã tot mir cât plutesc şi-mi strig
cã am prea mult timp de privit în mine
înainte de marele impact
şi nu vreau sã mi se vadã lacrimile
aşa cã mã întorc
sã le strivesc pe ele mai întâi

îmi lipsesc deja prea multe hibe
pentru perfectul acesta
şi taman de aceea
mã voi tot amesteca cu pãmântul
pânã când mã voi întoarce
în cãutare de alte lumi
care sã mã înghitã