Suntem la îndemâna lucrurilor pe
care le studiem, chiar și a nanosecundelor
cu care ne jucăm alandala pe hârtie ieftină.

Focul, pământul și dronele au devenit prea
banale,
bune doar de aruncat în zidurile apărute nu
știu cum și când din neuronii obosiți
ai tuturor.

Să ne prefacem ingenioși, să ne transformăm
epidemiile strămoșești în creativitate din aia
simplă, care nu se uită,
lipsită, totuși, de aroma lucrurilor pe care le-am
uitat în calendar.

Să desenăm cu creta ori cu bățul scos din noroi
pătrate în jurul nostru,
fiecare cât consideră că valoarează eternitatea lui.
Nu le vom măsura, istoria se simte jignită de calcule și
grănițuiri, lăsate cadou luptelor de tancuri.

Vom dansa și ne vom înjura strict din acele pătrate,
frământând din nou același trecut, aceeași pace
statornică în care ne asaltăm ficații și incendiem
cuștile de câine,
care doar decorează aceleași cărți și ne ține treji
între un cutremur visceral de peste 7 și un
uragan timid ce doar se preface mișunând
printre noi.

... Cine știe, poate ar trebui să transferăm totul
în materia cenușie, inclusiv limitele pătratului,
pe care nici nu ne-am obosit să le cunoaștem,
darămite să le iubim.