Îmi rămâne să știu că ești tot cu mine.
Eu beau cafea fără zahăr, tu pui puțin.

În librărie mă aștepți indiferentă.
Când plouă, îmi dai umbrela,
măcar să o țin.

Galbenul îl potrivesc cu vocea ta,
vocalele le arunc în versuri
pe care nu le termin niciodată.

Merg un pic mai departe.
M-am trezit de dimineață
cu o restanță la lumină:
o bucată de inimă rămasă,
crăpată, cu chitanță.

O ridic,
o așez sub microscop.
Înăuntru, primul tău surâs.

Afară plouă.
Încă mai țin umbrela.