Paltonul mamei
avea treizeci și șase de grade
numai în mâneca stângă.

Restul stofei
luase temperatura casei.

L-am lăsat în cuier.

Până dimineață,
căldura urcase
de la manșetă la cot.

A treia zi
ajunsese la umăr.

Nasturii de pe partea aceea
se abureau pe dinăuntru.

Căptușeala se strângea încet,
păstrând forma unui braț,
deși nu era nimic înăuntru.

Am pus termometrul
sub manșetă.

Treizeci și șase cu cinci.

Sub limba mea:

treizeci și cinci cu opt.

În noaptea următoare,
mâneca avea puls.

Se oprea
când îmi țineam respirația.

Am tras-o până la cot.

Căptușeala s-a lipit de piele
și a rămas acolo
câteva secunde
după ce mi-am retras brațul.

Dimineața,
mâneca era mai scurtă.

Tivul se oprea
exact deasupra ceasului meu.

Pe căptușeală,
chiar deasupra manșetei,
apăruse o cusătură subțire,
curbată.

Am ridicat mâna spre lumină.

Cicatricea de la încheietură
aproape dispăruse.

În seara aceea,
mâneca stângă
avea temperatura mea.

Mâneca dreaptă
era încă rece.

Dar avea deja
lungimea brațului meu.