pe fiecare creangã am cuiburi
de unde îmi cresc pãsãri spre cer
fiecare cu steaua ei
fiecare cu muzica ei
oricum nu pot judeca privighetorile
dupã tril
nici rândunicile cã-şi tot cautã vara

cum aş putea invidia cocorii
pentru inefabilul plutirii
e ca şi când mi-aș judeca frunzele
că tânjesc la nemurire
în fiecare toamnã
prin fiecare iarnã
când rãmân cu atâta gol
încât fac loc fulgilor
sã-mi doarmã a primãvarã
fluturi albi

sunt un arbore ciudat
fructele mele zboarã
precum îngerii