Un vânticel mititel
Printre pomi frumușel
Se învârtea, se răsucea
Deloc astâmpăr n-avea.

După ce s-a săturat
Pe iarbă, flori le-a luat
Printre ele șerpuia
Pe toate le mângâia.

A zărit o albinuță
Ce i s-a părut drăguță
Abia căra sacul umflat
Cu polen încărcat.

Ca să se distreze nițel
A luat-o pe sus cu el
Albinuța se ruga
Că polenul i se vărsa.

Vânticelul a suflat ușor
A lăsat-o jos încetișor
Și a zbughit-o sus în nori
La odihnă până în zori.

Vântul tată l-a certat
Pe unde a tot umblat
Încruntat și supărat
Cu putere a suflat.

Norii în goană au pornit
Vânticelul îngrozit
Într-un nor s-a cuibărit
Și cu ei a călătorit.

Norii l-au purtat la ocean
Acolo era uragan
Vânticelul s-a făcut mic
De frică n-a mai zis nimic.

Uraganul s-a potolit
Vânticelul a fugit
De atunci a fost cuminte
Și a ascultat de părinte.