Știau cu toții că trebuiau să moară,
botezul le fusese prohodul.
Din zilele care nu apucaseră să fie
le rămăseseră gustul pâinii și al durerii.

Purtau cu ei surâsul ascuns al primei iubiri,
întunericul gropilor de gunoi,
copiii care abia învățaseră să stea în picioare,
în timp ce războaiele le recrutau primii pași.

Se mutau dintr-un vis în visul de alături,
până în dimineața în care cădea un fulg de nea
în cana cu ceai fierbinte de la Păltiniș.

Nu voiau să se răstignească,
voiau doar să întindă mâinile spre soare,
să-l ascundă în partea stângă a hainei,
acolo unde viața lipsea de la lecția despre moarte.