Când n-o să mai fim cu oasele pline de răni
vântul va bate din direcția aceea
va purta alți oameni alte iluzii
când n-o să mai fim noi
alții vor râde
așa ne imaginăm trecerea
ca pe o ființă lunatică
ce mătură și spală oasele de sânge

în țesutul meu din măduva ființei
se văd stele mici sângerii
acolo mai rămâne ceva ca literele
care înăuntrul eternității își fac cuiburi
acolo se aud clopotele
acolo se trezesc oasele din somn
și folosesc un vocabular straniu

acolo, în țesutul meu lăuntric celulele
-câte vor mai fi având memorie-
își vor aminti de cel ce a băut Coca-Cola
cu paharul dragostei
pe oasele pline de răni
și de setea vântului care
odată
a umblat pe aici