e frig
ne-am schimbat iar rolurile
eu stau în crengi cu venele crăpate
tu jos mișcând țărâna dinlăuntru
nu știu ce anotimp mai sunt
toamnă poate
iarnă
ori primăvară devreme
de-am trecut prin Siberia
apoi prin grotescul Antarcticii
peste tot același ger cu gura căscată
mușcă din noi sângele
și ne îmbracă în sârmă ghimpată
rămânem ai timpului ostași
și dușmani prin devenire
cine oare mai ține frontul dintre palme
când tot ce avem de apărat ne vine prin buze
între noi curge ceva
Eter? Etern?
m-ai întreba
și eu n-aș ști cum se scrie
ne certam mereu pe poetică
adică despre cum metafizicul își cheamă morții la viață
când cerul se ascunde în noi
de fiecare dată când noi ne dizolvăm în el
și când omul varsă toată mizeria peste semințele noastre
e frig
ți-am mai spus
iar semințele noastre
încolțesc printre cenușa lor.